Zborul din 1926 a reprezentat o importantă provocare tehnologică și a testat abilitățile echipajului. Stoica, pilot-mecanic, zbura împreună cu capitanul Gheorghe Bănciulescu, un alt nume recunoscut în aviația românească.

Originea și începuturile carierei sale în aviație

Originar din satul Fofeldea din județul Sibiu, Ioan Stoica a crescut într-o Transilvanie sub administrație austro-ungară. Și-a început studiile în Sibiu, apoi s-a mutat la București, unde a absolvit Școala de Arte și Meserii în 1916. Stoica a arătat din adolescență o pasiune pentru mecanică. Potrivit testimonialei căpitanului Gheorghe Bănciulescu, Stoica era animat de un „sentiment puternic de naționalism și entuziasm tânăr”, motiv care l-a împins să se alăture aviației românești înainte de Primul Război Mondial.

După intrarea României în război, Stoica s-a înrolat voluntar în aviație, devenind mecanic de avion la Galați, unde a activat în unitățile care operau avioane Nieuport. A fost avansat la gradul de sergent pe câmpul de luptă datorită profesionalismului său și a aprecierii pe care a câștigat-o pe front. După război, a fost printre cei selectați să continue în Aeronautica Regală Română, avansând până la gradul de maistru șef de escadrilă.

De la mecanic la pilot

Deși era deja un specialist apreciat, Ioan Stoica a dorit să devină pilot. În 1924, a absolvit cursul de pilotaj și a obținut brevetul care îi permitea să zboare. Reîntors în cadrul grupului de aviație din Iași, a fost activ atât ca pilot, cât și ca mecanic, fiind considerat de colegi un mentor pentru tinerii mecanici.

În 1925, Ioan Stoica a fost trimis în Franța pentru a recepționa echipament aeronautic pentru armata română. Acolo, inginerii francezi i-au apreciat competența și devotamentul.

Raidul aviatic Paris-București

Toamna anului 1926 a adus ocazia de a participa, alături de căpitanul Gheorghe Bănciulescu, la un raid aerian de amploare: Paris-București, fără escală. Scopul acestuia era să stabilească un nou record de viteză. La 12 septembrie 1926, cei doi aviatori au decolat de pe aeroportul Le Bourget la bordul avionului Potez XXV, aparținând Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană.

Zborul a fost bine pregătit, motorul Lorraine-Dietrich având parte de verificări repetate, iar avionul a fost echipat cu rezervoare cu benzină suficientă pentru aproximativ 11 ore de zbor. Primul segment s-a desfășurat favorabil, echipajul traversând Franța și Germania, ajungând în apropierea orașului Linz, parcurgând 1.000 km cu o viteză medie de aproximativ 200 km/h.

Din păcate, în jurul orei 10:10, condițiile meteo s-au deteriorat rapid. O ceață densă a acoperit regiunea montană dintre Linz și Viena. Avionul a izbit o creastă montană aproape de Rýmařov, în Cehoslovacia, provocând un accident devastator; Ioan Stoica a fost grav rănit și a decedat pe parcursul transportului către spital, în timp ce Gheorghe Bănciulescu a supraviețuit, dar a suferit răni severe, ce au necesitat amputarea ambelor picioare.

Ceremonia de comemorare

La 16 ianuarie 1927, o ceremonie a însemnat un omagiu adus lui Ioan Stoica, oficiată în biserica ortodoxă din Fofeldea. Au fost prezenți reprezentanți ai Inspectoratului General Aeronautic, grupuri de aviație, săteni și Gheorghe Bănciulescu, care a ținut să fie alături de coechipierul său, chiar dacă nu era încă complet recuperat. În cadrul discursului său, Bănciulescu l-a numit pe Stoica „bunul meu prieten și tovarăș”, evidențiind legătura strânsă dintre ei.

Informațiile factuale principale provin din comunicările autorităților și relatările presei naționale, inclusiv Tribuna. Textul a fost redactat editorial pentru contextualizarea subiectului.

Perspectivă locală

Comemorarea a 100 de ani de la moartea lui Ioan Stoica subliniază curajul aviatorului și impactul său în aviația românească. Povestea sa rămâne un simbol al dedicării și spiritului de aventură pentru generațiile actuale și viitoare din Sibiu și din întreaga țară.