PENITENCIARUL DUMBRĂVENI

Penitenciarul Dumbrăveni a fost construit în partea de sud-vest a orașului, pe malul râului Târnava Mare. Atât această clădire, cât și Tribunalul asociat au fost edificate începând cu 1909, sub administrația austro-ungară. Între cele două instituții a fost creat un coridor de legătură, realizat în interiorul clădirilor. În incinta penitenciarului erau situate mai multe anexe. Lena Constante, un artist plastic și folclorist recunoscut, a relatat despre sosirea sa la penitenciar pe 15 aprilie 1954, descriind cum „o poartă mare scârțâie, iar roțile zdruncină pragul, un clopot bate grăbit, întrerupând liniștea. O curte vastă. La stânga, clădirile joase, fără îndoială dependințe”. În acele clădiri funcționau bucătăria, spălătoria și alte anexe. De asemenea, în 1963 au fost construite două edificii noi, unul pentru depozitarea armamentului și altul pentru gestionarea noilor deținuți.

FEMEI CONDAMNATE POLITIC: 47 DE DEȚINUTE PENTRU ACTIVITĂȚI ANTI-STAT

Între 1924 și 23 martie 1936, Penitenciarul Dumbrăveni a găzduit doar persoane condamnate pentru infracțiuni de drept comun, cum ar fi furtul și tâlhăria. În acest interval, deținuții puteau beneficia de închisoare corecțională, temniță grea sau muncă zilnică. Pe 23 martie 1936, 47 de femei politice au fost transportate aici, fiind acuzate de trădare și spionaj. Aceste deținute au primit pedepse cuprinse între 6 luni și 12 ani.

Bancic Golda, cunoscută și ca Olga, era o activistă comunistă de etnie evreiască și eroină a Rezistenței franceze în timpul ocupației naziste. A fost condamnată la 2 ani de închisoare pentru infracțiuni contra liniștii publice, începându-și ispășirea la Penitenciarul Dumbrăveni pe 20 octombrie 1934 și finalizându-și pedeapsa pe 30 septembrie 1936.

Ana Pauker, o figură emblematică a comunismului românesc, a primit o pedeapsă de 10 ani. A fost arestată pe 12 iulie 1935 la București, iar procesul său a durat aproape un an, începând efectiv pe 5 iunie 1936. După o perioadă de detenție la Văcărești, a fost mutată la Dumbrăveni, unde a beneficiat de condiții mai favorabile. A reușit să coordoneze un grup de aproximativ o sută de femei, dezvolta un program educațional destinat pregătirii acestora pentru examenul de bacalaureat, predând limba franceză și germană, dar și teorie marxist-leninistă și economie politică.

Lena Constante a petrecut 12 ani în diverse închisori, iar experiențele sale sunt documentate în scrierile sale. Dorina Potârcă, amintind despre sosirea lui Lena, menționa circulația zvonurilor referitoare la Lotul Pătrășcanu, specificând că „îi cunoșteam bine pe Lena. Era sora surorii mele de lapte, Zizi Constante”.

În revista Memoria nr. 3-4 din anul 2001, Dorina Potârcă descrie perchezițiile de la Dumbrăveni ca fiind de o asprime teribilă: „Ne trezeau din somn zgomotele provocate de aruncarea cutiilor de conserve, de uși trântite... ne îndreptam cu bunurile în brațe spre ultimul etaj, unde era o sală rece și goală”. De asemenea, aceasta atrăgea atenția asupra valorii bunurilor ascunse de deținute, subliniind că „un lighean putea valora cât un briliant afară”.

ATACUL AVIATIEI GERMANE

În septembrie 1944, un atac aerian german a generat panică în rândul deținuților, iar 64 dintre aceștia au reușit să evadeze. Deși unele s-au întors, altele au scăpat definitiv: „50 de deținuți au părăsit pentru totdeauna unitatea carcerală. Documentele indică că, în timpul evadării, un deținut a fost împușcat de gardieni”.

Între 1945 și 1955, Penitenciarul Dumbrăveni a găzduit o varietate de deținuți. În 1945-1946, au fost încarcerate persoanele condamnate pentru crime de război, iar apoi, între 1947-1950, un număr mare de foști legionari. După anul 1950, penitenciarul a început să primească doar deținute de drept comun, iar ulterior, și pe cele acuzate de delicte împotriva securității naționale.

INCHIDEREA

Între 1955 și momentul desființării sale în 1969, Penitenciarul Dumbrăveni a fost locul de detenție pentru deținuți de drept comun, având o secție specială pentru femei.

O hotărâre de strictă confidențialitate emisă de Consiliul Securității Statului pe 20 iunie 1968 include date generale despre situația din penitenciar: erau acceptați doar deținuți cu pedepse de maximum 3 luni, iar la acea dată erau 50 de deținuți de drept comun. Un efectiv de 43 de angajați, format din 2 ofițeri, 35 subofițeri și 6 angajați civili, se ocupa de administrarea unității.

Penitenciarul Dumbrăveni a fost închis pe 1 noiembrie 1969. Un raport din 16 februarie 1970 arată că personalul unității a fost transferat la Penitenciarul Sibiu, iar deținuții redistribuiți la alte locuri de detenție.

CONDUCEREA ÎN TIMP

Într-un articol scris de Grațian Cormos, intitulat „Imaginea opresorului în memorialistica feminină de detenție”, se menționează lucrarea „Gratiile despărțitoare” de Annie Samuelli, care subliniază că la Dumbrăveni, comandantului îi spunea „Ducele”, iar un gardian era supranumit „Hitler”, în timp ce altul „Mussolini”. Lista deținerii Penitenciarului Dumbrăveni include nume precum Policală Gheorghe, Gog Dionisie, Străuț Adam, Reiber Rudolf, Pascu Petru, Georgescu Constantin, Moldovan Tudor, Furcă Gheza, Hass Francisc, Tătaru Gheorghe, Poenaru Alexandru, Prodan Ioan, Marcu Gheorghe, Feizula/Fizula Refic, Petcu Gheorghe și Micuț Maria Gheorghe, fiecare având un rol semnificativ în gestionarea acestui loc de detenție.

De reținut

Penitenciarul Dumbrăveni constituie un exemplu semnificativ al istoriei sistemului penitenciar din România, având o evoluție marcată atât de desfășurări variate ale condițiilor de detenție, cât și de povesti impresionante ale deținutilor care au trecut prin acest sistem. De asemenea, rolul său a fost esențial în analiza impactului regimului totalitar comunist asupra societății românești.