Modalitățile de transmitere a hantavirusului

Virusul se răspândește în primul rând prin contactul cu excrețiile rozătoarelor infectate, în principal prin inhalarea particulelor contaminate din atmosferă. Potrivit specialiștilor, transmiterea de la o persoană la alta este foarte rară și se limitează la anumite tipuri de hantavirus, mai ales în America de Sud.

Direcția de Sănătate Publică Sibiu a comunicat, la solicitarea publicației Tribuna, că, în conformitate cu datele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică, nu există motive de îngrijorare în România sau în restul Europei.

Apelul autorităților

„În contextul răspândirii unor informații incorecte în spațiul public, facem un apel la calm și responsabilitate. Reiterăm că, în acest moment, nu suntem în pragul unei noi pandemii, iar speculațiile în această direcție nu au fundament științific”, a declarat Horațiu Cojocaru, directorul DSP Sibiu.

Acesta a subliniat importanța respectării unor reguli de igienă, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor, purtarea măștilor atunci când se curăță locuri frecventate de rozătoare și igienizarea fructelor, legumelor și ambalajelor înainte de folosire.

Mecanismele de transmitere ale hantavirusului

Conform informațiilor oferite de DSP Sibiu, infecția cu hantavirus are loc în principal prin contactul cu excrementele rozătoarelor infectate. Riscul de contaminare poate fi crescut prin inhalarea particulelor provenite din fecalele uscate, prin contact cu leziuni ale pielii, prin mușcături sau prin contact ocular.

Transmiterea între oameni este considerată extrem de rară și este asociată unui tip specific de hantavirus, cunoscut sub numele de virusul Andes. În România, monitorizarea cazurilor de hantavirus se desfășoară în opt județe: Bacău, Botoșani, Iași, Vaslui, Vrancea, Suceava, Neamț și Galați.

Raportul cazurilor din Sibiu

Din datele transmise de DSP Sibiu, au fost confirmate două cazuri de infecție cu hantavirus în județ în ultimii cinci ani. Primul caz a fost înregistrat în 2022, iar al doilea în 2025.

„Ambele persoane, un bărbat și o femeie, au beneficiat de tratament și s-au recuperat complet. Nu au fost raportate decese cauzate de hantavirus”, a completat DSP Sibiu.

Medicii menționează că simptomele inițiale sunt similare cu cele ale unei gripe, incluzând febră, dureri de cap, amețeală și stare generală proastă. În cazuri rare, boala poate conduce la complicații pulmonare sau renale.

Recomandările experților

Într-un interviu acordat publicației Adevărul, medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, cunoscut pentru implicarea sa în campania de vaccinare anti-COVID-19, a subliniat necesitatea evitării contactului cu rozătoarele și excrementele lor. De asemenea, a recomandat aerisirea spațiilor închise înainte de curățenie și umezirea suprafețelor înainte de a fi măturați pentru a preveni inhalarea particulelor periculoase.

Medicii sugerează utilizarea măștilor de tip FFP2 sau FFP3 și a mănușilor în locuri cu risc crescut.

Provocările dezvoltării vaccinului

Referitor la lipsa unui vaccin specific împotriva hantavirusului, Valeriu Gheorghiță a explicat că dificultățile în dezvoltarea acestuia sunt generate de diversitatea mare a hantavirusurilor, de aspectele încă neclarificate ale imunității protective și de numărul mic și dispersat geografic al cazurilor.

Cazuri investigate atât în România, cât și internațional

Un incident rar de hantavirus a fost semnalat pe nava de croazieră MV Hondius, atrăgând atenția autorităților sanitare internaționale după ce trei pasageri au decedat și altele au fost confirmate cu infecție.

În România, autoritățile de sănătate investighează un posibil caz de infectare cu hantavirus în Arad, unde un tânăr a fost transferat din județul Bihor. Analizele biologice sunt în curs de evaluare la Institutul Cantacuzino pentru confirmarea diagnosticului, iar cazul este în continuare sub observație epidemiologică.

Deși hantavirusurile sunt cunoscute de secole, având o prezență naturală de mii de ani, acestea au fost oficial identificate în 1976 de virologii Karl M. Johnson și Lee Ho Wang. Descoperirea a fost făcută după ce s-au înregistrat cazuri severe în timpul Războiului din Coreea, între 1951 și 1953, când mii de soldați au dezvoltat forme severe de febră hemoragică.